Istorie si Cultura

Existenta Dornei este atestata înca de pe vremea întemeierii statului Moldova, conform unei legende care leaga numele localitatii de o dragoste tragica a întemeietorului Dragos Voda. Acesta s-ar fi îndragostit de pastorita localnica Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greseala si, în amintirea ei, a decis ca apa langa care s-a petrecut drama sa poarte numele ei. O explicatie stiintifica a toponimicului „Dorna” este greu de oferit. Dictionarul limbii romane editat de Academia Republicii Populare Romane în anul 1958, explica notiunea „dorna” prin bulboana sau vale cu apa. Slavii au numit asezarea mlastinoasa „dolina”, romanii au numit-o „durnacum”, iar la romani a ajuns „Dorina”, care prin eliminarea vocalei „i” si prin rotacismul specific limbii romane, a devenit „Dorna”. Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai Viteazul trimite spre Moldova armata condusa de generalul sau, Baba Novac. Acesta urmeaza drumul prin Candreni, peste Mestecanis, spre Campulung si apoi spre Suceava, în urmarirea domnului Moldovei Ieremia Movila.   Dupa anul 1775, Dorna intra sub stapanire austriaca, împreuna cu restul Bucovinei, iar locuitorii din Dorna deven iobagi ai domeniului împaratesc Campulung. Faptul genereaza conflicte care dureaza aproape un secol. Locuitorilor li se iau drepturile la carciumarit, pescuit, morarit, li se pus taxe pe fanete si paduri si sunt obligati sa presteze munci neplatite la diferite lucrari edilitare initiate de coroana. De asemenea, ei trebuie sa dea autoritatilor biruri în natura (gaini, lana si lemne). Pe teritoriul targului Dornei se desfasoara numeroase conflicte sangeroase care sfarsesc prin însemnate pierderi de vieti omenesti. În 1884, o sentinta a autoritatilor austriece pedepsesc formal pe unul dintre opresorii locali cu o „dojana severa”. Locuitorii Dornelor încearca sa puna capat opresiunilor si nemultumirilor prin plangeri repetate la împarat si la autoritatile locale dar ele nu pot fi solutionate pana în jurul anului 1850, cand este abrogata vechea constitutie austriaca si începe perioada de 11 ani a absolutismului monarhic. Evolutia edilitara si urbanistica a localitatii Dorna este puternic marcata de descoperirea uriaselor rezerve de ape minerale raspandite pe o suprafata de mai multe zeci de kilometri patrati si cunoscute de ciobanii locului înca din anul 1750, fiind botezate de acestia „izvoare cu burcut” (nume împrumutat probabil din maghiarul „borviz”). O cercetare stiintifica a apelor minerale din tinutul Dornelor este cunoscuta în literatura de specialitate în jurul anului 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg realizeaza în aceasta perioada o analiza relativ completa a apelor din Dorna si din localitatile limitrofe Candreni si sar. Recunoasterea oficiala a importantei izvoarelor minerale si o analiza completa a lor, se datoreaza studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta se ocupa mai întai de apele minerale din Poiana Negrii pentru ca apoi, din anul 1810, sa înainteze autoritatilor de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasa a bailor din Vatra Dornei si a izvorului din Poiana Negrii, cu o propunere de relativa sistematizare a lor. Vatra Dornei (pictura de Franz Xavier Knapp, 1867) Din scrierile si rapoartele doctorului Plusch rezulta ca, în forma lor primara, baile se faceau cu apa scoasa de bolnavi din fantana Izvorului Ioan, situata la numai 200 de pasi de drumul împaratesc. Prepararea bailor se facea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea statiunii pe proprietatea particulara a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic si material al proprietarului minelor din Iacobeni, Manz de Mariense. Proiectul de amenajare al bailor propus de doctorul Plusch, este aprobat prin decretul administratiei din 17 ianuarie 1811, iar inginerul Buholzer primeste ordinul sa construiasca o cladire cu sase cazi de baie la care apa minerala sa fie adusa printr-o conducta si apoi sa curga prin jgheaburi. În anul 1870 Fondul Bisericesc Roman cumpara Baile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreuna cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi se ridica un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior se va construi Hotelul nr. 1 si Cazinoul Vatra Dornei. O descriere a statiunii în jurul anilor 1880-1895 rezulta din însemnarile inginerului Crasuschi, fost director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau niste gauri patrate împrejmuite cu barne si acoperite cu coaja de brad, fara nici o izolare. Aceste gropi erau umplute cu apa cu rugina murdara, în care cantau broastele. Din aceste izvoare curgea apa prin niste jgheaburi, în butoaie deschise asezate pe barne. Din aceste butoaie apa curgea prin tevi de metal spre locul unde era încalzita si de acolo la cazi. În total pe teritoriul localitatii Vatra Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale. O etapa noua în dezvoltarea statiunii balneare se înregistreaza în anul 1895. La aceasta data geologul Stur întreprinde un studiu geologic al statiunii Vatra Dornei si al terenului pe care este amplasata. În baza acestui studiu se proiecteaza si se dezvolta statiunea dupa 1895. În anul 1899, principalele obiective ale statiunii balneoclimaterice Vatra Dornei sunt finalizate si inaugurate. Între acestea se numara: Izvorul Ioan (denumit ulterior Izvorul Unirea), Izvorul Ferdinand si Izvorul Sentinela, toate aflate în vecinatatea cazinoului. Descoperit în anul 1871, Izvorul Sentinela este amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897. Initial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Austriac, numindu-se Izvorul Falkenhein, dar romanii din Dorna constituiti între 1898-1901 în Societatea culturala patriotica „Sentinela” hotarasc sa acorde numele institutiei lor acestui izvor renumit. Dupa 1948 izvorul se numeste „23 August”, revenind la vechiul sau nume, Sentinela, dupa Revolutia din decembrie 1989. Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localitatii se numara si stabilimentul balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase si namol de Dorna. Localitatea Vatra Dornei se dezvolta începand din secolul al XVIII-lea în jurul statiunii balneare si concomitent cu aceasta. Pana în anul 1774 Dorna este dependenta de Ocolul Campulung si din aceasta cauza nu are nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu si vornic sau primar este dobandit abia în anul 1823, dar localitatea continua sa existe sub suzeranitatea vornicului de Campulung pana în 1853. În anii de dupa 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre rascoalele dornenilor împotriva recrutarii cu sila, despre constructia în 1830 a Podului Armeanului care traversa Raul Bistrita în zona Chilia si despre nenumarate persecutii la care au fost supusi locuitorii tinutului Dornei de catre stapanirea habsburgica. Izvorul Sentinela înainte de anul 1900 În anul 1848, în perioada cand primar este George Burca, se construieste în locul actualului pod de la piata, un pod care s-a numit „al vicilicilor” (participantii dorneni la evenimentele revolutionare de la sfarsitul secolului al XVIII-lea). Un an mai tarziu, în 1849, Bucovina este dezlipita de Galitia si ridicata la rangul de ducat. Aceasta actiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de targ în 1855 si înscrierea sa în actele oficiale ale stapanirii habsburgice sub numele Vatra Dornei. În acelasi an, la 9 septembrie, se înfiinteaza la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Judet Dorna, similar cu Institutia Prefecturii. În anii urmatori istoria locului pomeneste tot mai des despre nemultumirile dornenilor, despre înfatisarile lor cu plangeri la împaratul Franz Joseph al Austriei, despre implicarea unor mari personalitati ale vremii, precum Eudoxiu Hurmuzachi, în lupta lor pentru emancipare sociala si administrativa. În anul 1868 se creeaza Prefectura Campulungului, iar dupa 1872, cand este desfiintat Domeniul Imperial Campulung, începe dezvoltarea administrativa a localitatii în stransa legatura cu dezvoltarea statiunii balneare. Între 1850 si 1875 la Dorna se perinda mai multi vornici si primari. Ziarul „Desteptarea” din Cernauti scria: „În anul 1875 Vatra Dornei nu mai era un sat, ci targ si noul comitet comunal de acolo era în mare încurcatura fiindca nu avea nici un om potrivit de primar. În ziua alegerii primarului capitanul vine la Vatra Dornei, cheama noul comitet ales si îi spune ca ar fi bine sa aleaga primar un om cu carte, pentru ca Vatra Dornei îi acum targ si un om fara carte n-ar putea carmui o comuna ca aceasta. Toti carturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului «Amin», numai Vasile Deac a zis fara sfiala «Nu», desi el a fost si este om fara carte. Întrebandu-l capitanul pe Deac cine socoate ca ar fi bun de primar, Deac a raspuns: «Eu socot ca as fi cel mai bun!» si stiti ce s-a întamplat? Toti carturarii din comuna au strigat «Da! Daca Deac se primeste sa fie primar, apoi el îi cel mai bun!” Instalarea lui Vasile Deac în functia de primar al orasului, coincide cu perioada cand se studiaza de catre oamenii de stiinta ai vremii si de catre administratia Bucovinei si a Campulungului dezvoltarea statiunii balneare Vatra Dornei. În deceniul urmator instalarii lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernauti devine proprietarul izvoarelor de ape minerale si al asa-zisului institut balnear. În aceasta conjunctura se pune tot mai acut problema dezvoltarii bailor la nivelul edilitar al statiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecti si oameni de stiinta, proprietarul bailor întocmeste un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare si petrecere a timpului liber, pe care doreste sa-l materializeze în afara dezvoltarii urbanistice a localitatii. Proiectul Fondului Bisericesc este supus în anul 1883 aprobarii împaratului Franz Joseph si prin aprobarea acestuia, proiectul capata posibilitatea intrarii în executie. Modul de a gandi al autoritatilor Fondului Bisericesc nu îi convine primarului Vasile Deac si, consultandu-se cu arhitecti si oameni de stiinta recunoscuti în epoca, ajunge la concluzia ca singura posibilitate de a forta dezvoltarea targului concomitent cu statiunea balneara este solicitarea unei audiente la împaratul Franz Joseph. Obtine audienta la împarat în anul 1886 si, odata cu aceasta, aprobarea pentru dezvoltarea urbanistica a localitatii Vatra Dornei, pe teritoriul central al careia urmau sa fie instalate Palatul Comunal, Palatul National, cladirea scolii primare, Gara Mare si Gara Bai, Biserica romano-catolica si Templul Evreiesc. Cazinoul din Vatra Dornei înainte de anul 1916 Pentru început si avand rezervata suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului Comunal si 30.000 de coroane pentru zidirea unei scoli romanesti de trei clase, el trece la executia proiectelor. Lucrarile constructiilor aprobate de împarat sunt conduse de un mester italian care se instaleaza în Vatra Dornei pe cheltuiala primariei si, în anul 1895, încep lucrarile de constructie a Palatului Comunal, care se desfasoara în acelasi timp cu lucrarile de constructie ale scolii generale. În localul Palatului Comunal functioneaza si un han, în locul hanurilor care au disparut pana la finele deceniului al optulea si un restaurant, care dainuie pana în anul 1938. În toamna anului 1897 este data în folosinta si cladirea scolii Generale (astazi scoala nr. 1). Înainte de a se încheia lucrarile de constructie a Palatului Comunal, Vasile Deac începe lucrarile de constructie a Palatului National, care urma sa adaposteasca sediul Societatii culturale si al cabinetului de citire „Sentinela”. „Sentinela” este prima asociatie patriotica a romanilor din Vatra Dornei, actionand consecvent pentru izbandirea idealurilor nationale. În timpul mandatului lui Vasile Deac se construiesc, de asemenea, în anul 1902, gara cunoscuta sub numele de Gara Mare (statia CFR Vatra Dornei) care leaga pentru prima data Suceava de Vatra Dornei si se începe constructia Garii Vatra Dornei Bai, care este data în folosinta dupa decesul primarului. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac sunt concepute si partial demarate lucrarile Templului Evreiesc si a Bisericii romano-catolice. Aceasta este lovita de doua obuze în timpul Primului Razboi Mondial, urmele loviturilor fiind vizibile si astazi în peretele estic. Vatra Dornei este declarat oras al Imperiului Austro-Ungar la 17 decembrie 1907. Primul Razboi Mondial aduce luptele pe creasta muntilor din jurul orasului Vatra Dornei transformandu-l pe acesta si statiunea într-o fortareata armata a austro-ungarilor. Stationarea trupelor la Vatra Dornei dureaza aproape doi ani, timp în care sunt distruse si orasul si statiunea, dar dupa unirea Bucovinei cu Regatul Romaniei se pune problema refacerii si administrarii bailor. În anul 1919 se formeaza un consortiu care ia în arenda stabilimentele balneare pe termen de un an. Actiunea se repeta în anii 1920, 1921 si 1922, dar conditiile de arendare sunt nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru ca ofera arendasilor venituri uriase în timp ce castigul proprietarului este derizoriu. Ulterior, se stabileste printr-o licitatie trecerea în administrarea aceluiasi consortiu a bailor pe termen de 20 de ani, dar castigatorul licitatiei nu îsi îndeplineste obligatiile ci, dimpotriva, initiaza cateva actiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul se încheie prin interventia ministrului agriculturii de atunci, prof. dr. Iancu Nistor, care determina Statul Roman sa permita Fondului Bisericesc exploatarea bailor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans pentru reabilitarea stabilimentelor si restaurarea daunelor aduse în timpul razboiului. Zona veche comerciala din Strada Luceafarul Primarul Petru Forfota îi prezenta Regelui Mihai I stabilimentele statiunii balneare în urmatorii termeni: „Publicul ce a vizitat aceasta statiune în anii de dupa razboi a putut fi pe deplin satisfacut în asteptarile sale de ceea ce i se oferea. Bineînteles ca au existat si lipsuri în dezvoltarea statiunii. Lipseste canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea strazilor orasului, etc. Aceste lucrari nu au putut fi executate pana acum, din cauza ca au lipsit fondurile necesare. Trebuie stiut ca administratia comunala a acestui oras lupta cu mari greutati financiare din cauza ca veniturile curente nu curg în visteria comunala, dupa cum aproape toti vizitatorii care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de statiune apartin Fondului Bisericesc care a fost si înainte de razboi si este si astazi proprietarul stabilimentului de bai. Ori, Fondul Bisericesc nu a contribuit niciodata cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la lucrarile edilitare ale orasului. În acelasi timp nici taxele de cura încasate de catre fortele comisiei balneare nu intra în visteria administratiei comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administratia comunala a fost si este si azi obligata sa acopere nevoile edilitare ale orasului si statiunii balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutatile acestea nedrepte si ingrate, administratia comunala pe care am cinstea sa o conduc este în prezent pe punctul culminant al sfortarilor sale de a înfiinta apeductul si canalizarea. Îmi fac o prea placuta datorie sa arat ca numai gratie întelegerii pe care am gasit-o la membrii guvernului în frunte cu primul ministru si ministrul de interne Gheorghe Tatarascu si ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor, am primit cel mai larg concurs ca în urmatorii trei ani apeductul si canalizarea sa fie realizate.” În acest fel orasul Vatra Dornei si statiunea balneara intra în perioada lor de emancipare edilitara moderna. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si în special în a doua sa parte, anii 1943-1944, statiunea balneara Vatra Dornei sufera nenumarate distrugeri. Oranduirea instalata dupa 1945 a preia baile prin actul nationalizarii de la 11 iunie 1948 si începe o vasta campanie de refacere si modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea statiunii. Imediat dupa 1950, statiunea balneara Vatra Dornei intra în exploatare la întreaga capacitate si pana în 1989 continua sa se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihna, etc. În anul 2000, orasul este ridicat la rangul de municipiu. Sursa:http://ro.wikipedia.org